Antim Ivireanul a fost adus în Țara Românească în jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Aici, după ce a ieșit din robia turcă, și-a dezvoltat abilitățile în caligrafie, pictură, sculptură și a învățat limbile greacă, arabă și turcă. La intrarea în monahism, a primit numele Antim.

Contribuția la cultura românească

Cariera sa ecleziastică și culturală a fost una ascendentă. În 1691, a preluat conducerea tipografiei din București, iar în 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a înființat o nouă tipografie. Ascensiunea sa a continuat, fiind ales episcop de Râmnic în 1705 și, ulterior, mitropolit al Țării Românești în 1708.

Activitatea sa tipografică este impresionantă, numărând 63 de cărți tipărite în diverse limbi: 30 în greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română și una greco-slavo-română. Acestea au fost publicate în centre precum București, Snagov, Râmnic și Târgoviște.

Pe lângă activitatea tipografică, Sfântul Antim Ivireanul este recunoscut pentru „Didahiile” sale, o colecție de 28 de predici rostite în timpul arhipăstoririi sale. Acestea sunt considerate un exemplu de limbă română literară, fiind apreciate pentru frumusețea și claritatea exprimării.

Ctitorii și martiriul

Printre ctitoriile sale se numără Mănăstirea Antim din București, descrisă de învățatul florentin Del Chiaro ca o „mareță mănăstire cu o prea frumoasă biserică cu hramul Tuturor Sfinților”. Testamentul său, consemnat într-un Hrisov arhieresc din 20 iulie 1715, subliniază importanța filantropiei și a faptelor de bine, citând învățături evanghelice despre milostenie.

Viața Sfântului Antim a luat o turnură tragică. Acuzat de legături cu austriecii și de uneltire împotriva domnitorului Nicolae Mavrocordat și a otomanilor, a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit, iar Antim a fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Pe drumul spre exil, a fost ucis de turci, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia, un afluent al Mariței, lângă Adrianopol.

Canonizarea și recunoașterea

Propunerea de canonizare a Mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcută în ședințele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916. Sentința de caterisire a fost ridicată pe 8 martie 1966, în timpul patriarhului ecumenic Athenagoras. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților pe 21 iunie 1992.

Pe lângă Sfântul Antim Ivireanul, astăzi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Calistrat și Epiharia, Sfinții Apostoli Marcu, Aristarh și Zinon, Sfântul Cuvios Ignatie, Sfinții Mucenici Filimon, episcopul, Fortunian, precum și Sfânta Muceniță Gaiani și cei 15 mucenici.

Informațiile factuale principale provin din comunicările autorităților și relatările presei naționale.

De reținut

Sfântul Antim Ivireanul rămâne o figură centrală pentru spiritualitatea și cultura românească, fiind un exemplu de erudiție, credință și jertfă. Opera sa tipografică și scrierile sale, în special „Didahiile”, au contribuit semnificativ la dezvoltarea limbii române.